Oameni dragi

Cuvintele mele

Cuvintele mele, pedepsele mele-ndelungi…
Vedeţi, prinde puteri mucegaiul în grabă.
Citind secretul ultim al ochilor mei zăpăciţi,
Mai stărui să nu dau de o societate oarbă…

Nimic mai înţelept decât să te înapoiezi în sicriu
Şi singur să tragi capacul, ermetic.
Pe oasele proprii – poeme amare-am să scriu,
Evidenţiindu-mi gândul profetic.

Marilor mari, metafora nu-mi străjuiţi.
Cine ar vrea să-şi preschimbte creierii săi
În cununi de lauri, blânzi şi arcuiţi –
Cu ai mei?.

Mi-admir duşmanii când mă omoară fin…
Şi liniştit dezghioacă alune între dinţi.
Pe rugul nemuririi am să ard deplin,
Cum carnea lor n-a ars în suferinţi.

1981

Desen în aer

…Într-o noapte adâncă de vară, tăcut,
Omu-acest mă desenează-n aer dens,
Aşa cum mă ţine minte, cum i-am părut:
Veselă, alergândă, îndrăzneaţă… într-ales.
Dar nu mă arată la nimeni – mi se pare –
Nu-i ajunge cretă să-mi deseneze paşii…
Desenează numai fuga mea, despletită şi veche
Dintr-o îmbrăţişare plină de sete.

Nu-l vorbesc de rău, nici nu pot să-l laud.
Adânc el respiră văzduhul desenat,
Îl plătesc cu drumul, unde caut
Paşii cu care iubirea nu s-a plimbat.
Fac ce mi-i în putere – îl salut,
Îi dau prilej să mă certe un pic…
Ci el mă desenează atât de cuminte şi slut
Că nici un trecător nu pricepe nimic.

9.03.1980

Sorbona
Criticului Vladimir Gusev

Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok.
Imensitatea culege catrenul uitat de Ahmatova
Pe malul fără emigraţie al Senei.
Odinioară aici trecuse Alen Bosquet
şi pe loc
Zâmbise virgulei vesele,
Ce vâslea prin înghesuiala acelor
Femei europene ale anilor ce se-ntorc
s-asculte la Sorbona
Ultimul vis al lui Blok.

Strofa zilei părăsise amurgul mişcărilor.
Ploile înflorise într-o firească întâmplare,
Fiecare vizuină din repaosul cântărilor
Ascultă ultimul vis al lui Blok, în care
Au existat răsfrângeri, spaţii şi unii oameni
Care aleargă şi azi
ca vii prelungiri
Ale visului nostru, înserat…
Sorbona ascultă ultimul vis al lui Blok:
Să coboare din apogeu a uitat.

1.05.1981

Coroana mamei

Femeia ce nu-ncape în propriul său trup
Şi nici o toamnă rostul nu-i va ţese,
Din soarta mea, ce viscole mi-o rup? –
Vioaie, către lume, zilnic, iese.
Dezbracă de pe umeri nopţile uitate,
Un vechi ecou – din ochii plini, cobor,
O, ziua ei, închisă în cetate –
Nesfârşită aripă-i, lăsată de cocor.
Aromele pe gura-i aprinse zări adună
Şi zdruncină din neguri întinsuri sufleteşti –
Încâlcit în vise, timpul mă sugrumă
Lăsându-mă cărare dorinţei omeneşti.

Femeia ce nu-ncape în propriul său trup
Şi vorba-i strâmtorată între rude,
Zadarnic anii din viaţa mea o rup –
Voinţa ei mă află orişiunde.

6.06.1981

Anunțuri

1 comentariu

  1. Doamna Renata Verejanu,
    eu pricep ca sunteti un geniu, ascuns,
    dar cati dintre noi pricep acest lucru?
    Faceti tot posibilul
    ca sa priceapa acest lucru mai multi…
    Cand vor „depista” un geniu
    demnitarii nostri?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s