Fara erou insemnat

Renata Verejanu

Dragoste şi ură

Idei neterminate mă-mprăştie prin lume,
Şi-s izgonit din soartă fără de pricină.
De necazuri cine răspundere să-şi asume
Când n-ai nici roadă-n ramuri şi nici rădăcină.
Fântâna fără de apă cui i-i de folos?
Un imn sunat în zori pe jumătate
Nu poate dezlipi trădarea de pe os,
Nici locui cândva în această carte.

M-am aruncat pe piatra de la moară:
Măcinată să fiu toată-n idei, silabe…
Într-un scrâşnet deprins pieptul să mă doară,
Semenii să-şi umple sacii cu gânduri albe.
Ah, moara părăsită, biserica închisă,
Ochii mei vânturaţi în iubire…
Oare rana nici azi nu ţi-i atinsă
Dintr-un principiu să rămâi în nemurire?

Idei neterminate mă-mprăştie prin ani –
În geamuri la prieteni, pe masă la duşmani.

1982

Nu fac schimb

Spre nenorocul meu – nu-stufă de măcriş,
Ideile nu-mi pot fi plantate în oricare creier.
Eu viaţa nu mi-o schimb pe-un mărunţiş,
Şi gândul orişicui nu voi să-l cutreier.

Gândiţi, semenii mei, frumosu-i fără capăt.
Gândiţi cât mai profund şi mai des.
Eu visul ca pe-o creangă altoită-l capăt
Şi răspândesc cu el întregul Univers.

În gânduri sănătoase inima-mi tresaltă,
Din gânduri e ţesut al meu destin.
Iubirea stă cu ura în calea-mi laolaltă.
De mare bucurie – şi mari dureri se ţin.

Spre nenorocul meu – când norii dau năvală
Şi tot ce am măreţ înnăbuşă în ceaţă,
Nu schimb nicicând ţărâna cea natală
Nici pe-un pud de aur, nici pe-un fir de aţă.

Spre nenorocul meu, mi-i dat să intuiesc
Prea marele noroc frumos ca să trăiesc.

1982

Anunțuri

1 comentariu

  1. Distinsa doamna,
    ma mir cum stii sa darui din plin proprietatea intelectuala
    celor „mai saraci cu duhul” si stai modesta undeva printre oameni…
    Dna poeta Renata Verejanu,
    esti producatorul unui numar nesfarsit de evenimente…
    Mi se pare deseori ca viata Dumitale este un important eveniment pentru Moldova…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s