Personalităţi despre Renata Verejanu

 

Tricolor

Juriul Internaţional
la prima ediţie
a Festivalului Internaţional de Poezie – Renata Verejanu
academicianul Mihai Cimpoi, preşedinte:

Am salutat printre primii Festialul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu, deoarece cunosc acest poet luptător şi neînfricat de pe linia întâi a renaşterii naţionale, ştiu cât de mult a pătimit. E timpul să vină cu un bilanţ literar.

        În timp ce unii colegi îşi adunau distincţii şi onoruri şi la Chişinău, şi la Bucureşti, fără să ştie pentru ce, Omul de cultură  Renata Verejanu nu a intrat în competiţia pentru o distincţie, deşi binemeritată .

academicianul Vasile Tărâţeanu, Cernăuţi, Ucraina:

Salut Festialul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu, un festival unic în spaţiul european; este un eveniment cultural de mare anvergură. Şi, precum se vede, de lungă durată. Orice ar face Renata Verejanu e de înaltă calitate, şi este necesar pentru tânăra generaţie, pentru ţară şi neam, pentru cultura românească, pentru viitor. Poeta e atât de senină în lupta pentru adevăr şi dreptate, pentru victoria frumosului.

 


Galina Codreanu, redactor TV, vice preşedintele Academiei Europene

Ideea de a realiza Festivalul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu „bântuia” Academia Europeană a Societăţii Civile deja de câţiva ani. Însă poeta nu accepta – posibil prea bine îi cunoştea pe cei care în ţara asta cred că decid totul şi că de ei depinde mersul soarelui pe cer. Şi când ei trecuseră orice limită de comportament inuman, distrugându-i nu doar cariera literară, ci şi destinul – Poeta a acceptat implementarea proiectului. Dar nu mai întâi de a proba terenul, deci, comunicându-i acad. Mihai Cimpoi, la ziarişti, profesori de limba română, bibliotecari… Majoritatea au susţinut că acest festival vine cu cel puţin cinci ani întârziere…şi că Renata Verejanu e printre puţinii poeţi din Moldova care ar putea avea un festival de succes.


1e5da-mario-castro-navarrete5b15dMario Castro Navarrete, poet, traducător, Chile:

 Necesitatea unui Festival de poezii este foarte important pentru că în ziua de azi sîntem sub un debit uriaș de informații, care de foarte multe ori, nu este cea mai potrivită. De aceea manifestările culturale de acest gen ne invită la lectură, care ne ajută să avem criterii de selecție față de acea informație ce nu corespunde canoanelor unei educații de excelență.
Lecturarea poeziilor stimulează la o mai bună exprimare, la îmbogățirea vocabularului tău, mărește nivelul tău de cunoștințe și nu în ultimul rând, dă posibilitatea creșterii imaginației. Toate aceste elemente le găsim în asemenea acțiuni culturale, căci poezia este forma de exprimare a spiritului. Sunt onorat că am făcut parte din Juriul
Festivalului Internaţional de Poezie – Renata Verejanu.

Scriitoarea Rodica Elena Lupu, Bucureşti: Un festival de poezie aduce prin versuri momente demne de a învinge curgerea vremii, poeziile par oglinda propriului suflet în care autorii se privesc seara, dar şi înainte de ivirea zorilor, par emanaţia propriei aure purtătoare a unui nimb unic, dar şi înregistrarea sonoră, în tonalităţi specifice simfoniei, a vocilor inimii.
   

   Poeţii ne demonstrează tuturor că trăirea călăuzită de iubire şi dăruire necondiţionată este universul în care am putea convieţui în linişte şi bună înţelegere

.
Poezia este o lecţie de mirare. Ne mirăm că suntem, în ciuda a toţi şi a toate. Ne mirăm că iubim, în ciuda urii şi ostilităţii ce ne strivesc din toate părţile. Ne mirăm că ne putem prelungi şi înmulţi prin iubire, prin vlăstarele cărora le dăm rod, asemeni Arborelui Vieţii şi al Adevărului. Ne mirăm că ne mai putem mira…



E un mare privilegiu să te poți întâlni atât de des cu iubitorii de poezie, așa cum i se întâmplă acum poetei Renata Verejanu. De aceea, aș putea bănui că dânsa este, pe cât de admirată, pe atât de invidiată pentru această rară favoare, chiar și de mulți dintre colegii de breaslă, dintre cei care se străduiesc mai puțin să se expună ca persoane publice. Și asta fără a mai pune la socoteală faptul că melosul dulce al poemelor Renatei Verejanu însuflețește și mai mult spiritul implicat în bătălia a ceea ce s-ar putea numi protecția graiului matern, a înaintașilor culturii române, a tot ceea ce înseamnă luptă neîntreruptă pentru promovarea și cultivarea idealurilor unei națiuni deloc tolerată de soartă în toată istoria ei.

Am avut prilejul să mă conving că, prin neobosita sa activitate artistică, Renata Verejanu se dovedește a fi un neobosit promotor al valorilor autentice, în special prin promovarea tinerelor talente, ridicând și impulsionând totodată o adevărată şcoală de poezie pe parcursul unor decenii și în interiorul unor spații măcinate de frământări sociale și politice.

Renata Verejanu, poeta cu “semnul crucii prins între buze” (sau, dacă vreți, poeta “metaforei în flăcări”, așa cum susţin bibliografii) de atâta drag de poezie și de fragede talente care răsar la umbra muncii și dăruirii sale artistice și care veghează atent ca patria să-i fie permanent scrisă pe inimă, este sufletul Festivalului Internațional de Poezie care îi poartă pe drept numele, festival ce se adresează tuturor îndrăgostiților de poezie, indiferent de vârstă, naționalitate, țară, limbă, religie etc.
Nu mai puțin adevărat este și faptul că organizarea unui atât de amplu eveniment cultural dedicat creatorilor de pretutindeni – în special creatorilor tineri – arată deschiderea către un fenomen literar viu şi angajarea în crearea și înălțarea unor mesaje și atitudini culturale la înălţimea celor de acelaşi fel din Uniunea Europeană.

Personal am trăit senzația plăcută că, prin generozitatea și seriozitatea organizatorilor, în condiţii destul de dificile, festivalul oferă tuturor participanților garanția că pot fi protagoniştii unui eveniment inedit în spaţiul cultural de limbă română și nu numai. Un festival ce pune la loc de cinste creaţia poetică, eseul critic, dar și recitarea și compoziția muzicală, tălmăcirea în alte limbi, toate ca amprente unice ale unui spaţiu cultural european veritabil.

Material preluat de la Festivalul Internaţional de Poezie – Renata Verejanu

FAN CLUB

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s