Renata Verejanu, geniul invizibil

Videoclipuri create de junii jurnalisti de la Agentia de Presa a Tinerilor Jurnalisti “AMP-International”

1.Nina Slutu si Renata Verejanu
2.Mihai Vicol si Renata Verejanu
3.Dan Verejanu si Renata Verejanu

“Right to be human”</p>

Nina Slutu dialogue with Renata Verejanu

Nina Slutu: Mrs. Renata Verejanu, we have heard that this summer in our capital took place a new edition of International Festival-Contest „Little Prince”, whom initiator and director you are. How is it to launch, in Moldove, a nice idea and to fight for acomplish it? Who helps you? Who isn’t?
Renata Verejanu: The 14th editinon of the International Festival-Contest „Little Prince”, developed at the beginning of the summer, is aleady in history, as we are preparing the 15th edition. If you’ll check my blog (festival.weblog.ro) you’ll see that we already have personalities who confirmed their membership for international jury. These great personalities of the european culture, which I spent a lot of time for finding them, they help us, as they pay for their own expenses, and give us their time for working in Moldova, for its prestige. Usually, they come for the first time, but leave inspired of the talents joy they discover, and always come back. Now I am working only with Daniel (the project author). Then, when untill the contest remain 3-4 months, other 3-4 volunteers come to help, members of WOTC network, students, only during their free time, after lessons.
Me and my son – help, prepare the International Contest at 70%. Then is coming the volunteers team, jury members, sponsors, partners, spectators, media and participants – each with their percent is helping the contest. A citizen just watches the Awarding Ceremony and becomes a participant of the event. In a magazine issue we had an article „Everybody loves us, nobody helps us”. Even only by the title I responded, if you referring to support from state institutions. Partners or friends we have, very few, but we find them….or else how could we pay faboulous amounts of money for office rental, concert halls, publishing, maintenance, trophees etc…

N.S: You put to work a lot of people…
R.V: Yes, we are. Such a dialogue between cultures and people – deserves our effort, everyone. Of course it breaks my heart to pay a thousand for publishing a book, but to give 13800 an hour for using National Palace how do you think I feel… And how much time we spent raising the money… How many years of my life costs me to keep someone at work… Here is the attitude of state institutions regarding Civil Society, especially to children… But I enjoy running, it kept me young…

N.S: As you may have seen, this interview title is „Mandate of human” – is a phrase I read in your book. Explain please how one obtains a mandate of human?
R.V: Sometimes in early childhood, or during youth you discover you have a special mission, a mandate of youth… and you are glad you are not garbage…

N.S: You’ve created, in 1991-1995, several NGOs. Looking back, which is their fate now?
R.V: I have founded and am founding during 15 years of independence new and new structures of Civil Society, at the end of each program – we launch a new organization lead by our young people, this is the way the WOTC network strenghtens, first network of NGOs at local, national and international level, created spontaneously, without receiving some indication from a ministry or another entity, with which to unite or tu serve etc.
All NGOs created by me work fruitfully, only on volunteer work. Last year we have celebrated 15 years since first project: Young Journalists Agency „AMP-Internaţional”, this year we celebrate by hard work multiple anniversaries:
5 years since we have obtained status with Council of Europe,
10 years since we publish Newspaper „Children of Europe”, the first cross-border newspaper, published by children for children, which fights the corruption,
15 years of Little Prince Magazine (first magazine who challenged a revolution in the media for youth, well-known worldwide); and at UNESCO (recently at World Congress of UNESCO Clubs from Athens, Greece, our magazine exhibition have amaized all the delegations, and at Council of Europe and… even at the White House. First publications with NGO status, truly free and independent, where nobody is paid.

N.S: I know you are not pride and cocky, although, for what you’ve acomplished, you deserve not only good words, but some mention, some distinction, at official level I mean. Does anyone appreciated at true value your effort of discovering and promoting talented children, of creating the country’s prestige at international level so many years, or they are trying to stop you?
R.V. It depends who offers their help, under which terms… I would be feel not so well if the government would offer to repair my house, to buy carpets or blankets. If a friend who got rich over night, wants to help me, is a help, but when someone steals money from budget, and wants to shake his fatness over peasants sick and hungry faces – it-s imoral.

N.S: You have a royal behavior, madam…
R.V. In my blog (renataver.weblog.ro) I wrote once: „There are billionars who live like beggars, and other people who have only their name but live as if they were billionars”. I have involved after me in high society so much youth, children, who shake their hands with ambassadors, heads of states, officials from UNESCO, Council of Europe, General Secretary of UN… I have taught them to be proud of their name. By the way, the children from WOTC received passport of Ambassadors of Culture of Peace from the General Secretary of UN himself. Since 2000 we are offering the title of Ambassador of Culture of Peace to young volunteers and personalities from Civil Society… I am used to bring joy… Who knows, may be someone important will find himself to offer me some joy, especially I have a nice anniversary this autumn.

N.S: Envy, it’s known, is non-productive…
R.V: Let’s drop this subject…especially because these days a woman came to me and asked me if I’m not afraid to create myself such a prestige… Some other people just asked me a million…
N.S: Your words: „only I have name and live as billionar…”
R.V:…
N.S: Let’s say you would be appointed in the leadership of some culture institution, how and what would you promote?
R.V: For humanity. Ofrand of humanity is a title I think God whispered to me.

N.S: Let me rephrase: you are already ahead of our culture! By initiating international contests, cross-border conferences, decades of publishing, you giving impulses to these NGOs, you are member of Writers Union, recently you created a Club of Women Poetesses… I saw at one cultural event how our colleagues asked you to organize for them events in Renata Verejanu style… How is it to be in the center, or if you want – in the center of culture?
R.V: I don’t think I am the only your colleague who made contact with civilized world. But I know a thing: when a lot of people were stealing the country’s economy, I created its prestige, being a popular ambassador of this people… And all I’ve created was for my country… Today many magazines are being published, but we were the first who implemented democracy in the media from Moldova. Journalists non-contaminated by totalitarianism you can convict them, like some traitors… Today there are a lot of festivals and contests, the kids launched by us are already launch international contests… But if you are looking closely, from where are coming money for financing it, somebody else promotes its name, some other – his own kids… I have promoted country’s children, after that European children. Over 50,000 young talents participated at local and national levels of Little Prince Festival. May be I could have written that time a lot of novels and poetry books…

N.S: In a poem („La Cetatea de Scaun”, chapter III, collection „Ofrandă Omeniei”, page 91, Chisinau, Universul Publishing House, 2006): „Gândul trage greu în plug…”. As a woman, you are working hard – as a proof is all you’ve acomplished by now. As a pet, is the poetry something hard for Renata Verejanu or what is it?
R.V: The poetry is the most beautiful world. I could not imagine how would I live if I wouldn’t be poet. I thank to my mother for my character and God for inspiration… I want to believe, as a leader of Civil Society, as fighter for democracy, as ideal mother – it’s been very hard for me… As a woman, no, although I had a special destiny. Me, the poet, it’s never been hard for me. I get so much joy, so much energy from writing every thought – that after that I have power to give to the leader of Civil Society, myself, and to ideal mother, to fighter for democracy…

N.S: And I want to quote you again, as in 9 books I am refferring to, you have many fresh, unordinary thoughts… I was astonished by a title – „The right to be mother”. Tell me about your children, how will break the Europe, how is it to ensure them a bright future, in the full sense of the word?
R.V: From this experience of almost 20 years, I can say for sure: every child want to be famous, want prestige… This makes him work. The most important investitions are the ones made in our children. Who didn’t understand this thing – lives for nothing. Only our children will remember us, only through them we will live through another century.

N.S: Renata, I was present when you launced your three chapters in collection „Ofrandă omeniei” at „Onisifor Ghibu” Library…
R.V: …many thanks to its head, Mrs. Elena Vulpe, for goodwill of hosting poets and poetry at this institution…
N.S:…speaking of launching… Acdemic Mihai Cimpoi, who attended that event, underlined that (quote): „ Renata Verejanu’s poetry is ethical, of social involvement”. Poetry – of involving… Activities – of involving… Could you give me a definition of Poet-Citizen?
R.V: It looks like I was involved too much and I forgot about me, the woman… This involving in the community life, is a challenge of censorship existent in society. I am a very independent woman, as I was my entire life… When I see that a children can’t reach to the world, I remember my books who were stopped for decades of publishing..and I help him. I have a neighbour who can’t understand how I can pay for my flight ticket a yearly budget, only to participate at sessions of NGOs Conference with participatory status and Parliamentary Assembly of Council of Europe.

N.S: I am closing by thanking you for your goodwill, wishing you health, successes and hope!
R.V: Thank you, dear madam and poet, and I would like to meet this kind of respect among all our colleagues.

<strong>Un dialog in graba

M.Vicol. Dragă Renata Verejanu, ce înseamnă să fii scriitor în Basarabia, acum când limba moldovenească este tot mai „moldovenească”?
R.Verejanu. Ştii, posibil eu trăiesc în altă lume decât cea de care îmi vorbeşti… Eu nu am simţit că limba pe care o vorbesc „este tot mai moldovenească”. Eu, fondatorul Revistei „Micul Prinţ” (prima revistă din Europa de cultură pentru copii şi tineret, editată de copii şi tineri), editez de 15 ani cea mai frumoasă publicaţie în limba română şi engleză, şi, ştiu că pe an ce trece copiii din R.Moldova vorbesc tot mai frumos româneşte, cunosc tot mai profund şi multe alte limbi… Că un oarecare ziarist sau demnitar născocesc etichete, dezbateri puierile – demult nu mă mai interesează. Acum, când peste 50 procente din populaţia aptă de muncă se află în diverse ţări, şi populaţia R.Moldova devine populaţia care cunoaşte cele mai multe limbi la o mie de locuitori, nu limba vorbită e problema. Ca lider al Societăţii Civile – confirm că sunt multe alte probleme care intimideaza cetatenii: drepturile omului, corupţia, sărăcia, crima organizată e problema problemelor. Cu limba vorbită s-a speculat în anii 1985-1995… Pe umerii „limbii materne”, „limbii de stat” etc. unii au devenit miliardari peste noapte, alţii au devenit „eroi naţionali”, alţii cel puţin miniştri pentru un sezon, cei mai „deştepţi” au devenit parlamentari şi stau în Parlament deja peste 8-12 ani… Acum nimeni nu mai poate fi ademenit cu bumbonica…şi polemici despre limbă.

M.V. Renata, ai publicat destule cărţi… Care a fost cea mai iubită carte… Cât te bucură o carte publicată?
R.V. Dacă e să confirmăm că poetul toată viaţa îşi scrie o carte – accept că am publicat ”destule”… Da, am publicat prin 1977-1980 primele cărţi la Chişinău şi la Moscova, unde am făcut cea de-a doua facultate ( la cea mai democratică instituţie de învăţământ – Institutul de Literaură „Maxim Gorki”). La finele lui octombrie 2007, la Serata de creaţie de la Uniunea scriitorilor, criticul literar Ion Ciocanu (mulţi ani fost redactor la Editura „Hiperion”, unica editură unde puteai la acel timp să publici o carte) a destăinuit cum au fost editate cărţile Renataei Verejanu: „o pagină se lăsa şi două erau tăiate”… Mi-a fost hăcuită fiecare carte cum ai hăcui o varză… Devenind directorul editurii odată cu perestroica, Ion Ciocanu decide să editeze cinci cărţi de poeme ale Renatei Verejanu într-un singur volum, aproape antologic (din păcate, peste zece ani de la prezentarea cărţilor la editură, şi, cu grafie chirilică), pe care l-am numit „Ofrandă omeniei”. După apăriţia acelui volum mi-am citit versurile ca pe nişte poeme străine, şi am văzut un poet bun, care merită respect. Criticii nu se îngesuiau cu laudele, dar nu mă mai interesa părere a nici unui critic, căci îşi spusese cuvântul timpul. După ce zeci de ani cărţile mele au fost reţinute de cenzura politică, după apăriţia acelui volum, alţi zeci de ani au fost reţinute de cenzura economică… Şi iată că anul trecut am făcut un efort financiar nemaipomenit şi am editat nouă cărţi de poeme în trei volume, în culorile tricolorului, deja în propria mea colecţie, care se numeşte „Ofrandă omeniei”, ca volumul mult prea mult chinuit pana la aparitia lui…
Şi pentru prima dată mi-am permis să particip cu aceste trei volume noi la Salonul Internaţional de Carte de la Biblioteca Naţională de la Chişinău, unde am şi obţinut un premiu.

M.V. Revista „Micul Prinţ” are 15 ani… În aceşti ani ce ai oferit copiilor pe care „Micul Prinţ” i-a făcut să fie copii?
R.V. Aş dori să concretizez că e vorba de doua mari programe cu acelaşi nume – Revista „Micul Prinţ”, care în 2007 şi-a sărbătorit aniversarea de 15 ani… şi Festivalul-Concurs Internaţional „Micul Prinţ”, a 15 ediţie a cărui se va desfăşura în 2008… Căutând în ţările din Europa de Est copii talentaţi pentru Colegiul de Redacţie Internţional al Revistei „Micul Prinţ”, aşa a luat naştere un original dialog dintre culturi şi popoare, un concurs care până în prezent a descoperit şi promovat la nivel local, naţional şi internaţional peste 50000 de tinere talente de pe toate contenentele. Aceste două programe au şi stat la temelia creerii Organizaţiei Mondiale a Copiilor Talentaţi (primul ONG internaţional cu cartierul general în R.Moldova şi statut participativ la Consiliul Europei).

M.V.Ce oferă acest statut?
R.V. ONG-urile, cu statut participativ la Consiliul Europei, reunite în Conferinţa ONG-uilor, constituie cel de-al patrulea organ de conducere al Consiliului Europei. Suntem invitaţi la reuniunile Consiliului Europei şi la Adunările Parlamentare de la Strasbourg. Lucru foarte important pentru societatea civilă din R.Moldova. Apropo, până în prezent am creat peste 40 de ONG-uri de nivel local, naţional şi internaţional în R.Moldova şi alte ţări. Copiii şi tinerii noştri pot fi un bun exemplu pentru toată Europa de dedare şi muncă neremunerată de voluntariat…

M.V.Un coleg de breaslă, să revin la Serata ta de Creaţie, dedicată Aniversării de 40 de ani de creaţie, a spus că Renata Verejanu a înlocuit Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei şi Ministerul de Externe din Moldova luate împreună…
R.V. În fiecare glumă e un pic de glumă – şi restul e adevăr…Ci dacă e să vorbim mai serios, numărul de proiecte şi programe lansate de mine şi relizate de voluntarii de la ONG-urile din Reţeaua OMCT, fără a fi susţinuţi financiar măcar o singură dată pe măsura proiectului, este dovada că lumea spune adevărul.

M.V. Deseori păşeşti…peste Prut… Cum te-au primit poeţii şi cititorii din ţară?
R.V.Cred că am cheltuit nu o singură avere doar pentru transportul care se scumpeşte de la o zi la alta, atât de des am mers în România în perioada 1996-2006, timp în care fiul a învăţat din clasa a VI la Liceul „Jean Monnet”, apoi la facultate, şi, să fiu mai des cu el, am făcut şi eu doctorantura…Trei ani la rând !997-1999 am făcut la Bucureşti Festivalul-Concurs Internaţional „Micul Prinţ”…Ca poet nu m-am împins, căci listele „acceptate” la Chişinău, anume cu aceleaşi nume, au fost „impuse” şi cititorului din dreapta Prutului, şi eu, care nu sunt în nici o grupare, în nici o gaşcă – nu m-am băgat… Dar cu multă căldură îmi amintesc întâlnirile pe care le-am avut cu cititorii din Bucureşti, un sir de intalniri in judeţul Buzău, Petroşani, Targu Jiu… A fost ceva fantastic…Lumea citea cărţile mele cu grafie chirilică şi erau bucuroşi să descopere o poezie care nu era suptă din deget, ci prezenta un destin.

M.V.Poate e timpul, dragă Renata, să te cunoască şi cititorul din România mai bine?
R.V. Ai dreptate… Anii fug… Am multe poeme care ar fi bine sa fie cunoascute şi de cititorul din România, şi din Franţa, şi din alte ţări…De ce nu? Or, ca reprezentant activ al Societăţii Civile sunt bine cunoscută în multe ţări din Europa, si nu numai…

M.V. E timpul să fie cunoscut şi poetul…
R.V.Mersi. Ma pregatesc direct pentru Premiul “NOBEL”…

M.V. Dar nu pot sa plec in Romania fara o carte de poeme a Renatei Verejanu…
As dori ultimele noua carti aparute in trei volume…si cu un autograf…
Autograful: „Doar cititotul ma poate face renumita…”