Pledoariile Renatei Verejanu despre cum e să fii liber şi independent, indiferent cine vine la putere, despre cum e să fii lider, despre alegerile parlamentare 2009, despre activitatea şi structura Consiliului Europei în preajma aniversării de 60 de ani a acestui for pan-european.
dl director S.Tilipeţ a încercat cumva să-şi exprime emoţiile de bucurie că anume în Colegiul condus de domnia sa, la iniţiativa poetei Renata Verejanu, s-a deschis a reprezentanţă a Primului Club al Consiliului Europei. Renata şi Dan Verejanu au deschis deja zeci de Cluburi CE, dar într-un colegiu – e primul.
La trei luni de cînd Renata Verejanu, promotoarea Consiliului Europei, a început să ducă săptămânal training-uri despre activitatea Consiliului Europei la CNVVC, aici s-a desfaşurat prima manifestare dedicată Aniversării de 60 de ani ai Consiliului Europei, dintr-un amplu program lansat de ONG-urile din Reteaua OMCT.
Atunci apăruse prima variantă a Constituţiei Europei… Am primit fiecare câte o carte care mirosea a vopsea, a tipografie… Când am revenit acasă m-am grăbit s-o citesc… La început mi s-a părut că ţările care devin membre ale Uniunii Europene sunt/vor fi dirijate de la Bruxelles sau de la Strasbourg… Şi m-am întrebat, la ce bun mai au nevoie popoarele acestor ţări de instituţiile proprii?…
Dacă de acolo li se spune ce să facă, pentru ce mai e nevoie de Preşedinţie, de Guvern, pe Parlament…
Evadare din pedepse
Un palid sărut, cules
De pe sute de cruci –
La tronul lor am acces
Deşi, mereu îmi încurci.
Dansez la miez de noapte
Cu îngerul meu păzitor -
Câte o gură îmi scoate
Din sângele azi roditor.
Sufletul tânăr – apă adâncă,
Un cer imens răsună în sobor,
Ochii ageri în cer se îngroapă –
Şi eu trăiesc la rădăcina lor.
Într-un botez la convorbire
Cu glas domol, de diplomat,
Încuie-mi gura c-o iubire
Din care nimeni nu a evadat.
Cu braţele amiezilor senine
Mă leagă într-un dor neterminat,
Pe urma ta au înverzit coline…
Sa fac bine este un stil de viata,
poate o deprindere pe care am valorificato toata viata…
Noţiune de neam
Sufletul meu retras în cearcăne grele,
Nesupus învăţăturii lui Karl Marx, –
Numără zilele – bârne pilite-n surcele
Sărăcite-n culori, adevăr… sânge ars.
Jalea unui popor, a unei lumi învinuite…
Jale, venind din dezordine, din apocalips,
Sfârtecă efemere uşi zăvorâte…
O, cinstea şi dorul meu neânvins…
A mare bătălie văzduhul miroase:
Se vând şi se cumpără lingăii ăstui popor,
În zorii avansării se spală cu ploaie arsă –
Şi cum să curăţi invidia din trădător…
Cum să faci să strige rîdîcina-n sus
Când lovesc topoare în tulpina vieţii…
O fi find mai bun traiul undeva, în apus,
Dar nu schimb pe-un val,
Nici pe-un ocean – roua dimineţii.
Sufletul meu retras în cearcăne grele
Fără să bârfească religia creştină,
Trece printre nenumărate naţiuni, şi ele
Şi-l onorează, şi i se-nchină…
Artistul
Lui Mihai Volontir
Intrase în lacrimi – începea să plângă,
Aşa, cum ar putea să plângă cineva
Dacă într-o bună zi se va trezi lângă
Moarea proprie, a sa.
Apoi intra în zâmbet – cu prietenii toţi,
Cu ei râdea mai mult decât cu gura.
Râgeau în el chiar şi cei morţi,
Sfărmând trădarea, împrospătând arătura.
Intra pe urmă-n dans, cu viscolul de seară,
Dansau zăpada anului întreg.
Striviţi de oboseală, dansau şi ameţeala –
Dansul lor nici cu plugul nu-l şterg.
Intrase, în sfârşit, în propria-i făptură…
Vorbea încet, doar singur să se-auză.
Se risipea-nserarea, far-nici o lovitură –
Răbdarea-i mai zăcea palidă pe buze.
|
