Răzbunare
Nu mă răzbun pe acest bărbat frumos
(Nu importă al cui sprijin poate fi)
Conduce un stat ori suflă în os
Sau îşi lipeşte pe sprâncene câte o zi…
Îl provoc să mă admire un pic
La distanţă destul de mare,
Aşa, ieşită dintr-un groaznic accident,
Viaţa mi-e colacul de salvare…
Nu mă răzbun pe nimeni, nici pe el,
Ziua de Crăciun îmi e oglindă vie -
Gândurile geroase inundă al nopţii tunel
Şi eu îl pătrund cu multă mărinimie…
La ieşire iarăşi dau de dânsul:
Gest omenesc, atent, cît cerul se înalţă -
Şi moleculele în mine năvalnic se-nmulţesc
Precum lumina-n plină dimineaţă.
1985